Legal Innovation Day 2020

Alexandra.caras/ October 1, 2020/ Articole, Articolul saptamanii

Wolters Kluwer România organizează, în parteneriat cu KPMG Legal-Toncescu&Asociații,
conferința internațională Legal Innovation Day 2020

Wolters Kluwer România și KPMG Legal-Toncescu&Asociații organizează, exclusiv în format online,  conferința internațională Legal Innovation Day 2020, pe 12 noiembrie a.c.

Evenimentul este inclus de Baroul București în programul de pregătire profesională, participanții din cadrul BB urmând să primească 5 puncte de formare profesională.

Invitat de onoare, prof. Richard Susskind, OBE President, Society for Computers and Law

Profesorul Richard Susskind OBE a fost invitat în calitate de speaker principal. Richard Susskind este consilier independent pentru mari firme de avocatură și guverne naționale. Principalul său domeniu de expertiză este viitorul serviciilor profesionale juridice și, în special, modul în care IT-ul și internetul prefac activitatea avocaților.

Este autorul a zece cărți, printre care: Sfârșitul avocaților?  (OUP, 2008), Viitorul profesiilor (cu D. Susskind, OUP, 2015), Avocații de mâine (OUP, ediția a doua, 2017) și Instanțele online și viitorul justiției (OUP, 2019). Cărțile sale au fost traduse în peste 15 limbi și a fost invitat drept keynote speaker în peste 50 de țări.

Printre vorbitorii conferinței online se numără și Ministrul Justiței Cătălin Predoiu (în curs de confirmare), Președintele UNBR Traian Briciu (în curs de confirmare), Decanul Baroul București Ioan Dragne.

De asemenea și experții James Thomas – Head of Legal Technology and Innovation, KPMG UK, Hans Suijkerbuijk – Head of Legal and Regulatory Global Innovation, Wolters Kluwer, Vasile Țiple – Head of Legal Technology and Innovation at UiPath, Crenguța Leaua, PhD – Managing Partner LDDP.

Dintre temele actuale pe care le vor aborda, amintim aici Viitorul departamentelor juridice, Tehnologii disponibile în domeniul juridic și Inovarea în domeniul juridic.

Agenda evenimentului aduce în discuție viitorul profesiilor juridice

Cum vor arăta profesiile juridice, instanțele, profesionistul din legal și avocatul în următorii ani? Sunt întrebări la care afli răspunsul în cadrul conferinței transmise exclusiv online Legal Innovation Day 2020.

Vor fi supuse analizei soluțiile deja existente la nivel mondial, urmând ca invitații să își prezinte analizele aprofundate asupra impactului tehnologiei în mediul profesional juridic.

Inovații tehnologice care vor revoluționa sectorul legal

Evenimentul va aborda cu precădere schimbările majore produse de evoluția tehnologiilor în profesiile juridice și cele adiacente. Atenția se va concentra în special asupra beneficiilor aduse de noile tehnologii, văzute ca instrumente care sporesc eficiența și reduc erorile.

Parteneri în organizarea evenimentului: Microsoft România, Leaua Damcali Deaconu Paunescu – LDDP, Certsign
Parteneri instituționali Baroul București, ACJSFB
Parteneri media Juridice, Universul Juridic, Legal Accelerators

Te invităm să descoperi temele de discuție și speakerii accesând link-ul Legal Innovation Day

Share this Post