Art. 87: Conţinutul mandatului

Alexandra.caras/ January 30, 2019/ 2019 procedura civila

Sintact.ro

CARTEA I: Dispoziții generale
TITLUL II: Participanții la procesul civil
CAPITOLUL II: Părțile
SECTIUNEA 4: Reprezentarea părților în judecată
SUBSECTIUNEA 2: §2. Dispoziții speciale privind reprezentarea convențională
Art. 87: Conţinutul mandatului

(1) Mandatul este presupus dat pentru toate actele procesuale îndeplinite în faţa aceleiaşi instanţe; el poate fi însă restrâns, în mod expres, la anumite acte.
(2) Avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fără mandat, orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp şi poate, de asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunţate. În aceste cazuri, toate actele de procedură se vor îndeplini numai faţă de parte. Susţinerea căii de atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri.

Share this Post