Art. 15: Reguli speciale de impozitare

Alexandra.caras/ January 28, 2019/ 2019 cod fiscal

Sintact.ro

TITLUL II: Impozitul pe profit
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 15: Reguli speciale de impozitare

(1) În cazul următoarelor persoane juridice române, la calculul rezultatului fiscal sunt considerate venituri neimpozabile următoarele tipuri de venituri:
a) pentru cultele religioase, veniturile obţinute din producerea şi valorificarea obiectelor şi produselor necesare activităţii de cult, potrivit legii, veniturile obţinute din chirii, veniturile obţinute din cedarea/înstrăinarea activelor corporale, alte venituri obţinute din activităţi economice sau de natura celor prevăzute la alin. (2), veniturile din despăgubiri, în formă bănească, obţinute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate, cu condiţia ca sumele respective să fie utilizate, în anul curent şi/sau în anii următori, pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, pentru lucrări de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru învăţământ, pentru furnizarea, în nume propriu şi/sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în condiţiile legii, pentru acţiuni specifice şi alte activităţi nonprofit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată;
b) pentru unităţile de învăţământ preuniversitar şi instituţiile de învăţământ superior, particulare, acreditate, precum şi cele autorizate, veniturile obţinute şi utilizate, în anul curent sau în anii următori, potrivit reglementărilor legale din domeniul educaţiei naţionale;
c) pentru asociaţiile de proprietari constituite ca persoane juridice şi asociaţiile de locatari recunoscute ca asociaţii de proprietari, veniturile obţinute şi utilizate, în anul curent sau în anii următori, pentru îmbunătăţirea utilităţilor şi a eficienţei clădirii, pentru întreţinerea şi repararea proprietăţii comune, potrivit legii;
d) pentru Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, veniturile obţinute şi utilizate, în anul curent sau în anii următori, potrivit Legii Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România nr. 139/1995, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În cazul organizaţiilor nonprofit, organizaţiilor sindicale, organizaţiilor patronale, la calculul rezultatului fiscal, următoarele tipuri de venituri sunt venituri neimpozabile:
a) cotizaţiile şi taxele de înscriere ale membrilor;
b) contribuţiile băneşti sau în natură ale membrilor şi simpatizanţilor;
c) taxele de înregistrare stabilite potrivit legislaţiei în vigoare;
d) veniturile obţinute din vize, taxe şi penalităţi sportive sau din participarea la competiţii şi demonstraţii sportive;
e) donaţiile, precum şi banii sau bunurile primite prin sponsorizare/mecenat;
f) veniturile din dividende, dobânzi, precum şi din diferenţele de curs valutar aferente disponibilităţilor şi veniturilor neimpozabile;
g) veniturile din dobânzi obţinute de casele de ajutor reciproc din acordarea de împrumuturi potrivit legii de organizare şi funcţionare;
h) veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole;
i) resursele obţinute din fonduri publice sau din finanţări nerambursabile;
j) veniturile realizate din acţiuni ocazionale precum: evenimente de strângere de fonduri cu taxă de participare, serbări, tombole, conferinţe, utilizate în scop social sau profesional, potrivit statutului acestora;
k) veniturile rezultate din cedarea activelor corporale aflate în proprietatea organizaţiilor nonprofit, altele decât cele care sunt sau au fost folosite într-o activitate economică;
l) veniturile obţinute din reclamă şi publicitate, veniturile din închirieri de spaţii publicitare pe: clădiri, terenuri, tricouri, cărţi, reviste, ziare, realizate de organizaţiile nonprofit de utilitate publică, potrivit legilor de organizare şi funcţionare, din domeniul culturii, cercetării ştiinţifice, învăţământului, sportului, sănătăţii, precum şi de camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale; nu se includ în această categorie veniturile obţinute din prestări de servicii de intermediere în reclamă şi publicitate;
m) sumele primite ca urmare a nerespectării condiţiilor cu care s-a făcut donaţia/sponsorizarea, potrivit legii, sub rezerva ca sumele respective să fie utilizate de către organizaţiile nonprofit, în anul curent sau în anii următori, pentru realizarea scopului şi obiectivelor acestora, potrivit actului constitutiv sau statutului, după caz;
n) veniturile realizate din despăgubiri de la societăţile de asigurare pentru pagubele produse la activele corporale proprii, altele decât cele care sunt utilizate în activitatea economică;
o) sumele primite din impozitul pe venit datorat de persoanele fizice, potrivit prevederilor titlului IV;
p) sumele colectate de organizaţiile colective autorizate, potrivit legii, pentru îndeplinirea responsabilităţilor de finanţare a gestionării deşeurilor.
(3) În cazul organizaţiilor nonprofit, organizaţiilor sindicale, organizaţiilor patronale, pentru calculul rezultatului fiscal sunt neimpozabile şi alte venituri realizate, până la nivelul echivalentului în lei a 15.000 euro, într-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale neimpozabile prevăzute la alin. (2). Aceste organizaţii datorează impozit pe profit pentru partea din profitul impozabil care corespunde veniturilor, altele decât cele considerate venituri neimpozabile, potrivit alin. (2) sau potrivit prezentului alineat, asupra căreia se aplică cota prevăzută la art. 17 sau 18, după caz.
(4) Formele asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră, păşunilor şi fâneţelor, cu personalitate juridică, aplică pentru calculul rezultatului fiscal prevederile alin. (2) şi (3).
(5) Prevederile prezentului articol se aplică cu respectarea legislaţiei în materia ajutorului de stat.

Share this Post