Art. 149: Măsurile de protecţie a investigatorilor sub acoperire şi a colaboratorilor

Alexandra.caras/ February 7, 2019/ 2019 procedura penala

Sintact.ro

TITLUL IV: Probele, mijloacele de probă şi procedeele probatorii
CAPITOLUL IV: Metode speciale de supraveghere sau cercetare
Art. 149: Măsurile de protecţie a investigatorilor sub acoperire şi a colaboratorilor

(1) Identitatea reală a investigatorilor sub acoperire şi a colaboratorilor cu o altă identitate decât cea reală nu poate fi dezvăluită.
(2) Procurorul, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată are dreptul de a cunoaşte adevărata identitate a investigatorului sub acoperire şi a colaboratorului, cu respectarea secretului profesional.
(3) Investigatorul sub acoperire, colaboratorul, informatorul, precum şi membrii de familie ai acestora sau alte persoane supuse ameninţărilor, intimidărilor sau actelor de violenţă, în legătură cu activitatea desfăşurată de investigatorul sub acoperire, informator sau colaborator, pot beneficia de măsuri specifice de protecţie a martorilor, potrivit legii.

Share this Post