În motivare, reclamantul a arătat că i-a fost încălcat dreptul asupra mărcii anterioare cu nr. de depozit M 2013 03619 din 27.05.2013, precum și dreptul la imagine.

Prin sentința civilă nr. 1260/03.11.2016, Tribunalul București a respins acțiunea ca neîntemeiată.

În ceea ce privește primul caz de anulare, Tribunalul l-a respins, reținând că, pentru a fi considerat titular al unei mărci anterioare, aceasta trebuie să fie înregistrată. Or, în cazul de față, cererea de înregistrare a mărcii a fost respinsă pentru neplata taxei de examinare (Decizia civilă nr. 207 A/16.03.2016 a Curții de Apel București, definitivă).

Și cel de-al doilea caz de anulare a fost respins, Tribunalul motivând că „imaginea unei autorități publice nu este dată de sediul unde funcționează, astfel încât oricâte activități de promovare sau folosire a imaginii Casei Poporului ar fi desfășurat reclamantul, acestea nu-i conferă niciun drept la imagine în sensul legii.”

Împotriva sentinței Tribunalului București a declarat apel reclamantul Parlamentul României- Camera Deputaților, reinterând susținerile referitoare la existența unei anteriorități decurgând din cererea sa de înregistrare a mărcii, înregistrată la OSIM și publicată în BOPI la 03.06.2013, data publicării cererii intimatei fiind ulterioară (18.06.2013), precum și pe cele vizând încălcarea dreptului la imagine, drept recunoscut și persoanei juridice (art. 25 alin. (1), art. 257 NCC).

Apelantul-reclamant a precizat că „imaginea imobilului denumit «Palatul Parlamentului» este indisolubil legată de dreptul de administrare asupra acestui imobil, drept real conferit Camerei Deputaților. Ca atare, înregistrarea unei mărci cu imaginea Palatului Parlamentului încalcă art. 136 alin. (4) din Constituție și art. 868 alin. (2) NCC, prin monopolizarea imaginii unui bun proprietatea publică a statului de către o persoană particulară, care poate exploata această imagine în scop comercial.”

Intimații au solicitat respingerea apelului ca nefondat, făcând trimitere la Decizia nr. 207A/16.03.2016 a Curții de Apel București, din care rezultă că cererea de înregistrare la care se referă apelantul a fost definitiv respinsă, nefiind în măsură să genereze o anterioritate ce ar putea fi invocată pentru invalidarea mărcii intimaților.

Referitor la dreptul la imagine, intimații au susținut că “acesta este recunoscut doar ființelor umane, iar nu și persoanelor juridice, iar imaginea unei clădiri nu poate fi identificată cu „imaginea”, prestigiul unei autorități statale”.

Prin decizia nr. 753/20.06.2018, Curtea de Apel București a respins apelul ca nefondat.

Instanța de apel a arătat că reclamantul nu poate  fi considerat titularul unei mărci anterioare atât timp cât cererea sa a fost respinsă, după cum rezultă din Decizia nr. 207 A/16.03.2016. O cerere de înregistrare respinsă este considerată în mod retroactiv că nu a produs niciodată efecte.

În plus,  prioritatea unei mărci este conferită de data depozitului reglementar numai dacă marca este ulterior înregistrată (în contextul de față, nu prezintă relevanță marca notorie/de renume, care nu a fost invocată).

Curtea a respins și motivele referitoare la încălcarea dreptului la imagine și a prerogativelor conferite de dreptul real de administrare asupra clădirii denumite în prezent Palatul Parlamentului (anterior Casa Poporului, Casa Republicii).

Între „imaginea” autorității publice și „imaginea” clădirii în care aceasta își are sediul nu se poate pune semnul egalității. „Imaginea” unei persoane juridice se referă la însușirile, caracteristicile sale, „dreptul la imagine” protejând persoana juridică, iar nu sediul. Clădirea în care își are sediul o persoană juridică nu reprezintă „corpul” acesteia, pentru a fi protejată de un drept la imagine.

Împotriva deciziei Curții de Apel București a declarat recurs reclamantul; Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul ca nefondat (Decizia nr. 1109/04.06.2019, Secția I civilă).

Înainte de a trece la analiza motivelor de recurs, ICCJ a considerat oportun să facă următoarea precizare:

„Reclamantul nu a invocat prin cererea de chemare în judecată, ca eventual drept anterior existent care ar fi fost încălcat prin înregistrarea mărcii în cauză, dreptul real de proprietate asupra clădirii (construcției)/dreptul de administrare a unui bun public, din care să derive eventualul drept asupra imaginii bunului, și nici vreun eventual drept de utilizare a imaginii (aspectului exterior) construcției ca drept patrimonial de autor (art.13 și urm, art.33 din Legea nr.8/1996), care să fi fost transmis proprietarului construcției rezultată din proiectul arhitectural, ci doar dreptul la imagine al autorității legiuitoare, deci dreptul la imagine al persoanei juridice.

Ca atare, recursul va fi analizat în limitele cauzei cererii de chemare în judecată (situația de fapt calificată juridic), care nu poate fi schimbată în apel, și cu atât mai puțin în recurs, conform art.494 raportat la art.478 alin.3 C.pr.civ.”

Referitor la argumentele invocate prin cererea de recurs, ICCJ le-a înlăturat, reținând că:

„Legiuitorul Codului civil, prin prevederile art. 257, a recunoscut posibilitatea ca și o persoană juridică să aibă drepturi nepatrimoniale, caracteristice de regulă ființei umane, fără a le enumera în mod expres în cuprinsul Titlului IV, dedicat persoanei juridice. În consecință, art.257 C.civ., care prevede aplicarea prin asemănare a dispozițiilor referitoare la apărarea drepturilor nepatrimoniale ale persoanei fizice și persoanelor juridice, trebuie interpretat astfel încât, pe de o parte, să se identifice drepturi nepatrimoniale ale persoanei juridice care să nu fie incompatibile cu structura acestora, iar pe de altă parte, în cadrul drepturilor găsite compatibile cu structura persoanei juridice, să se identifice conținutul lor specific.

Dreptul la imagine al persoanei juridice nu implică și dreptul la imagine asupra bunurilor sale, ca atribut al dreptului real de proprietate sau al dreptului de administrare, întrucât sediul persoanei juridice, respectiv domiciliul sau reședința persoanei fizice sunt reglementate distinct în Codul civil ca atribute de identificare în cadrul art.227 și urm., respectiv art.86 și urm. din cod. Atât timp cât, în cazul persoanei fizice, domiciliul sau reședința reprezintă un drept distinct de cel la propria imagine, conținutul acestui drept în cazul persoanelor juridice, nu poate fi interpretat într-un alt mod, utilizând criteriul ”prin asemănare”. De asemenea, atât timp cât în cazul persoanelor fizice dreptul la propria imagine nu include vreun drept asupra imaginii bunurilor aflate în proprietatea lor, nu se poate ajunge utilizând același criteriu menționat anterior să se includă acest eventual drept în conținutul dreptului la propria imagine, în cazul persoanelor juridice.”

Material documentat cu ajutorul platformei de documentare Sintact.ro