Art. 90. - Art. 90: Condiţii de acordare - Codul de Procedura Civila din 2010 - Republicare

M.Of. 247

În vigoare
Versiune de la: 16 Octombrie 2023
Art. 90: Condiţii de acordare
(1)Cel care nu este în stare să facă faţă cheltuielilor pe care le presupune declanşarea şi susţinerea unui proces civil, fără a primejdui propria sa întreţinere sau a familiei sale, poate beneficia de asistenţă judiciară, în condiţiile legii speciale privind ajutorul public judiciar.
(2)Asistenţa judiciară cuprinde:
a)acordarea de scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare prevăzute de lege;
b)apărarea şi asistenţa gratuită printr-un avocat desemnat de barou;
c)orice alte modalităţi prevăzute de lege.
(3)Asistenţa judiciară poate fi acordată oricând în cursul procesului, în tot sau numai în parte.
(4)Persoanele juridice pot beneficia de facilităţi sub formă de reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate pentru acţiuni şi cereri introduse la instanţele judecătoreşti, în condiţiile legii speciale.