Art. 503. - Art. 503: Modul de exercitare a autorităţii părinteşti - Codul Civil din 2009 (Legea nr. 287/2009) - Republicare

M.Of. 505

În vigoare
Versiune de la: 7 Martie 2024
Art. 503: Modul de exercitare a autorităţii părinteşti
(1)Părinţii exercită împreună şi în mod egal autoritatea părintească.
(11)În cazul părintelui care beneficiază de consiliere judiciară, instanţa de tutelă poate hotărî ca drepturile şi îndatoririle cu privire la bunurile copilului să fie exercitate doar de celălalt părinte. Când cel ocrotit exercită singur autoritatea părintească, instanţa de tutelă hotărăşte, în funcţie de împrejurări, cu privire la continuarea exercitării autorităţii părinteşti sau la instituirea tutelei asupra copilului acestuia; dispoziţiile art. 507 alin. (2) rămân aplicabile.

(2)Faţă de terţii de bună-credinţă, oricare dintre părinţi, care îndeplineşte singur un act curent pentru exercitarea drepturilor şi îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, este prezumat că are şi consimţământul celuilalt părinte.