Art. 463. - Art. 463: Persoanele care consimt la adopţie - Codul Civil din 2009 (Legea nr. 287/2009) - Republicare

M.Of. 505

În vigoare
Versiune de la: 7 Martie 2024
Art. 463: Persoanele care consimt la adopţie
(1)Pentru încheierea unei adopţii este necesar consimţământul următoarelor persoane:
a)părinţii fireşti ori, după caz, tutorele copilului ai cărui părinţi fireşti sunt decedaţi, necunoscuţi, declaraţi morţi sau dispăruţi ori care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială şi sunt în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa din cauza lipsei discernământului, în condiţiile legii;

b)adoptatul care a împlinit 10 ani;
c)adoptatorul sau, după caz, soţii din familia adoptatoare, când aceştia adoptă împreună;
d)soţul celui care adoptă, cu excepţia cazului în care lipsa discernământului îl pune în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa.
(2)Nu este valabil consimţământul dat în considerarea promisiunii sau obţinerii efective a unor foloase, indiferent de natura acestora.