Art. 14. - Art. 14: Contradictorialitatea - Codul de Procedura Civila din 2010 - Republicare
M.Of. 247
În vigoare Versiune de la: 16 Octombrie 2023
Art. 14: Contradictorialitatea
(1)Instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel.
(2)Părţile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea.
(3)Părţile au obligaţia de a expune situaţia de fapt la care se referă pretenţiile şi apărările lor în mod corect şi complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Părţile au obligaţia de a expune un punct de vedere propriu faţă de afirmaţiile părţii adverse cu privire la împrejurări de fapt relevante în cauză.
(4)Părţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanţă din oficiu.
(5)Instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate.
(6)Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (1)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (33708)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (33708)
- Decizie nr. RJ g873g58d9/2024 din 18-apr-2024, Curtea de Apel Brasov, exceptie de neconstitutionalitate (Litigii cu profesionistii)
- Sentinta nr. RJ 62edg4e57/2024 din 16-apr-2024, Judecatoria Calarasi, ordonanta de plata - OUG 119/2007 / art.1013 CPC s.u. (Civil)
- Sentinta nr. RJ 595324686/2024 din 16-apr-2024, Judecatoria Jibou, ordin de protectie (Minori si familie)